 |
| Sf. Stefan I. |
Regatul medieval maghiar era unul dintre
cele mai importante puteri în Europa Centrală. În epoca regilor Ștefan I,
Ludovic cel Mare, Sigismund de Luxemburg și Matia Corvin exista o putere
rezultată din relațiile internaționale avute cu Anglia, și care se întindeau
pănă în mijlocul Asiei și sudul Europei. Era o putere importantă și oarecum, o
”minune” istorică, fiindcă majoritatea popoarelor semi-nomadice care au ajuns
în Bazinul Carpatic după secolul IV, au dispărut în mai puțin de 100-200 de
ani. Nici hunii, nici avarii
nu au stat mai mult de 2-3 secole în Europa Centrală. Maghiarii sunt primii
care au reușit, după Imperiul Roman, să creeze un sistem urban și statal în
această zonă.
Însă, Ștefan I știa foarte bine că ”integrarea” maghiarilor în
Europa Creștină - în Imperium Christianum - este posibilă doar prin aderarea la
creștinismul occidental, prin crearea unui stat multietnic și multicultural
creștin. Documentul principal care arată esența
politică și filosofică a regatului Arpadian este primul document legal maghiar
din 1027 cunoscut sub numele Admonitiones sau Libellus Sancti Stephani regis de
institutione morum ad Emericum ducem. Scris probabil de episcopul Asrik/
Asztrik, în capitolul VI. ”Ștefan” afirma că puterea regală într-o țară
monolingvistică și monoculturală este vulnerabilă. Această doctrină a regatului
maghiar se observă clar și în colonizarea sașilor, iașilor, cumanilor și
istoria comună cu Moldova sau chiar, Țările Românești din epoca arpadiană.
Regatul Maghiar întotdeauna era o țară multietnică și multilingvistică. În
această zonă a Europei era absolut firesc. Nu există nici o regiune majoră
monoetnică, probabil din neolitic încoace.
Demografia istorică a Ungariei
devine și mai heterogenă și complexă după 1241, dar mai ales, după epoca
otomană (1526-1686). Schimbările
socio-religioase în sec. 15-17, au schimbat radical și echilibrul universal creștin,
unde, pe moment, și românii aveau un rol foarte bine cunoscut în societatea
maghiară (universitas Vallachorum). Cu dispariția regatului în 1526, dispare și
unitatea creștină. Sunt 3 factori esențiali care au schimbat radical situația
Bazinului Carpatic: 1) reforma religioasă și diversificarea identităților
culturale 2) apariția tiparului și importanța limbiilor naționale 3) schimbarea
demografică și a mobilități etnice majore. Aceasta schimbă radical peisajul
cultural în zonă, astfel mitul și dorința elitei maghiare de a ”reconstrui”
regatul Sf. Ștefan era o iluzie deja în secolul XVIII.
Mesajul
principal din 1027, în legătură cu bogăția multiculturalității, a dispărut din
mentalitatea colectivă, sau mai bine zis, din discursul politic a elitei
nobiliare. Sfăntul Ștefan și Sf. Coroană, au devenit un concept filosofic, un
mit istoric al nobilimii care ignora cu desăvărșire realitățile demografice,
sociale, politice și religioase.
 |
| Harta etnica din sec. XVIII. |
În epoca Habsburgică (1686-1848), zona
Budapestei (neexistând încă ca oraș unit) era locuită de o majoritate germană,
maghiarii fiind minoritari. Lucrurile se vor schimba treptat după 1867 în epoca
dualistă, când nobilimea maghiară - ignorând iarăși dorințele naționale și
mișcările popoarelor coviețuitoare - au negociat cu Imperiul Habsburgic
sistemul politic dualist, reîntregind Ungaria Mare a Coroanei - cunoscutul mit
inexistent deja în realitățile socio-culturale. Totuși, în 1867 încă ar fi fost
real reforma internă sau revenire la punctul VI a Sf. Ștefan, despre bogăția
multiculturală și protejarea minorităților. Din păcate, modelul național al
sec. XIX nu favoriza acest lucru. Ungaria juca un rol de imperialism
semi-periferic în Balcani și în interiorul arcului Carpatic: cu Viena lupta
pentru drepturile maghiarilor, iar cu minorități avea o politică de asimilare
culturală. Erau mulți care și-au dat seama în timp, că aroganța nobiliară și
iluzia Ungariei Mari. Nu mai este o realitate de 2-3 secole in această zonă a
Europei, care necesita o restructurare politică, culturală. Astfel se naște în
1906 și idea lui Aurel Popovici despre Statele Unite ale Austriei Mari. Din
păcate, rămâne aproape singur cu această inițiativă. Bethlen István, viitorul prim-ministru, la
acea vreme deputat, avea și el, în 1907, un program special pentru
Transilvania, citând din cartea românului Grigore Moldovan despre coviețuirea
maghiarilor și românilor. Discursul lui a stârnit doar furia aristocrației. În
data de 26 noiembrie 1913, Tisza István ține un discurs puternic împotriva
maghiarizării și redenumirea localităților române, slovace, însă fără un
succes. Idea medievalo-religioasă, poate prea naivă a lui Sfântul Ștefan despre
valorile multiculturalității, a fost ignorată de nobilimea și elita politică a
sec. XVIII - XIX.
 |
| Planul lui Popovici |
Din păcate, mesajul creștin - care reprezintă bazele
statalității și a constituției ungare - este rar citată și azi în Ungaria, dar
și în România. Țările lui Orban și Orbán, în mai puțin de un secol - mai
degrabă în 40-50 de ani după dispariția comunității evreiești și germani (90%
dintre ei au plecat sau au fost exterminați) - au devenit niște țări monoetnice
sau predominant, monoculturale. Ce ar spune Ștefan azi? Nu știm. Era un om
medieval, un soldat, dar era probabil și un creștin. Astfel toleranța, iubirea
celuilalt și promovarea libertății a minorităților era șansa istorică a
maghiarilor în epoca sa. El a dat de seamă că un regat multietnic va deveni un
regat bogat. Și a avut dreptate: magharii sunt primii din toate popoarele
ugrice, care au un stat de 1000 de ani. Ar fi bine că în secolul XXI, ca
multiculturalitatea țării să se transforme într-un brand. Atât României, cât și
Ungariei îi lipsește o nevoie de memorie istorică diferită. Manuale diferite,
discursuri politice diferite în care multietnicitatea, multiculturalitatea
țărilor sunt prezentate ca valori istorice, moșteniri excepționale și nu
amenințări ”naționale”.
