"Emperor Sponsianus" and the crisis of Roman Studies

 In recent days, the world press - and now the Romanian press as well - has been covered by the news that in 1713 in Transylvania (at an as yet unknown location and under circumstances) a specific group of gold coins found by the leaders of the Habsburg administration, the so-called Sponsian coins would not be fakes, but originals. If this turns out to be true, then a new chapter must be opened in the third century history of the Roman Empire, the so-called in the chronicle of the age of soldier-emperors, which is complicated and contains many historiographical mysteries. If the coins in question are original, then Sponsianus would be a self-proclaimed Roman emperor who has not been preserved in written form by universal historiography, and thus the province of Dacia would have its own usurper, usurper of the throne. This would not only represent a never-before-seen chapter in the history of Transylvania, but the III. a new chapter of the second half of the 20th century would open up before us.

the Sponsianus coin from Glasgow. After Pearson et al. 2022.

The so-called One of the Sponsian coins came into the possession of Baron Samuel von Brukenthal at the end of the 18th century, while another specimen ended up in Glasgow, Scotland, during a long and adventurous journey. The Scottish coin was recently examined by Paul N. Pearson and his colleagues in a study published in the prestigious scientific journal Plos One. The peculiarity of Plos One is that it is an interdisciplinary journal, so it is not primarily one of the canonical, recognized and prestigious journals for the research of Roman history, but rather a well-known forum among practitioners of the natural sciences. The Journal of Roman Studies, Journal of Roman Archeology or Le Bulletin Numismatique are among the most important journals of Roman historiography. Apart from the not at all incidental fact that the study was not published in one of the prestigious, specialist journals of Roman Empire research, but in an interdisciplinary and demanding journal with a peer-review system, the study by Pearson and his colleagues barely half a year after the new it was published after his book, whose list of acknowledgments already includes the Glasgow Museum and the Sponsianus medal (Paul Pearson, The Roman Empire in Crisis, 248–260: When the Gods Abandoned Rome, Pen and Sword Military Publishers, 2022) . I will be honest: for fifteen years I have been researching some very specific connections of the history of the Roman Empire, related to the Roman religion, and I can say without hypocrisy that I know the greats of the profession, including those who deal with history, numismatics and, in general, the main topics of universal ancient historiography.

I have never heard of Paul N. Pearson, who is a geologist and paleoclimatologist. The vast majority of his studies have nothing to do with the Roman era, but for some strange reason that I do not understand, since 2016 he has been intensively dealing with the most complicated period in the history of the Roman Empire, the III. so-called century with its soldier-emperors. It is well-known that military history is very popular among a well-defined type of man, they can sometimes memorize surprising details, recite weapon typologies and event chronology almost entirely. His 2016 volume presents the life and age of Emperor Maximinus Thrax. The 2016 volume was published by Pen and Sword Military Publishing House, just like his latest book, which presents the period between 248 and 260 AD. Needless to say, this is not one of the publishers known in the professional circles of Roman research, although many well-documented military history and educational volumes have been published there, also by rarely recognized ancient historians (Michael Sage or Ilkka Syvänne). Pearson's professional involvement in Roman period research is therefore rudimentary, and his professional preparation can be said to be self-taught. Pavel-Flavian Chilcos, in his review of Pearson's 2016 volume on Maximinus Thrax, emphasized that the English author often mixes secondary literature (bibliographic references, assumptions, historiographical, historiographical metahistories and imaginations) with primary sources (ancient authors, archaeology, epigraphy). It is also clear from Chilcos's review that we used to fail students at the Faculty of History for this kind of mistake - at least this was the basic deontological rule in better times. In his 2022 volume, for example (on page 16), he talks about Roman inscriptions without quoting them, but we don't even find references in the introduction, so the more curious reader has no chance to search for the Roman inscription in question, for example, or to read additional literature on the primary about
sources. On page 30 of his new volume, he lists the legion camps in Ulpia Traiana in the third century (correctly: colonia Sarmizegetusa, or Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa). This is not only a mistake, but a falsification of history. It is a similarly big mistake to confuse the Phrygian cap with the Dacian cap, which in Roman iconography is usually separable and not completely identical. 225-230 of Pearson's new volume. page contains the chapter called Analyzes a Sponsian mystery. He expanded this chapter and communicated it to the staff of the Glasgow museum, which then made the rounds of the world press as well as the Romanian and Hungarian press due to the BBC and Guardian articles.

The study by Paul Pearson and his colleagues can be summarized in the following points:

1) the XVIII. century, there was a discovery in Transylvania, which was probably first documented by Johann David von Palm, who handed over the coins to the head of the medallion collection in Vienna. Of the coins, 4 gold coins and at least one now-lost silver coin contained the name of Sponsianus, of which 2 are in Vienna, 1 in Glasgow, and 1 in Sibiu, in the collection of the Brukenthal Museum.

2) The study cites the 19th century literature, which without exception considered the coin to be a "poor quality modern counterfeit", and therefore Sponsianus was considered a fictional emperor

3) no literary source mentions him among the military emperors and usurpers of the 3rd century, so the classical Roman prosopography rejects the existence of Sponsianus

4) through modern metallurgical tests, it was revealed that the gold coin of Sponsianus contains a large proportion (3.83%) of silver and copper (3.39%), which is not typical for the mints of the city of Rome, where the gold coins were legally minted. At the same time, geological features were also found on the coin, which allowed the authors to conclude that the coin could have been in the ground for hundreds of years.

5) the gold composition of the much purer III Gordianus coins discovered in 1713 together with the Sponsianus coins and the heterogeneous nature of the coin collection may indicate that a forger was not able to make a forgery of this quality.

6) In Pearson's volume published in 2022, we also find an idea in the study that Sponsianus could have been a kind of arbitrary governor of Dacia between 260-270 and acted as a dux and joint leader of legions as a usurper.

Pearson's article was immediately picked up by the English press, and there was no stopping after that: as a feature of the globalization of the world press, the BBC news material was included in the daily news of the world's major press network. Fortunately, some Romanian archaeologists and numismatists loudly objected to the article's historical conclusions, which are based on very weak historical foundations. Pearson's article failed to take into account several fundamental details. For example, he does not discuss the history of Dacia between 240-260 in detail, he completely ignores contemporary Romanian literature, archaeological and epigraphical material, he did not contextualize this era with army movements, coin hoards and epigraphical data. The name of Sponsianus, which is currently known from three Latin inscriptions, all from Rome without exception (CIL VI 3959, 4188, 5263) and none of which appears on coins, but in a funerary context, was not analyzed. The name therefore exists in an imperial context, but without exception it is from the early imperial period (1st century). This information alone could cause concern. The epigraphic features of the coin were not analyzed in detail either: although the authors analyze the engravings and physical features of the coin's letters, the III. calligraphy comparison and analysis of 19th century coins. It could have been decisive if the chemical composition of the coin's gold had been compared with the composition of the gold objects recovered from Alburnus Maior. The authors avoided the usurpers of the period known as the age of counter-emperors and military emperors.

CIL VI 3959

It would have been particularly important to compare the coin in question with other usurper coin types that have survived in small numbers. In the Roman Empire, between Lucius Arruntius Camillus Scribonianus in the 1st century and Romanus in the 5th century, at least seventy counter-emperors threatened the empire and the imperial "crown" (contrary to the articles in the Western press, the Roman emperor was never crowned). The usurpers had this long his list expanded especially in the third century. A usurper named Silbannacus is known from the time of Philip the Arab, whose identification in the 1930s was as complicated as that of Sponsianus in question. The name of Silbannacus has not survived in literary sources either, it is known only from two coins: a 1932- in and we know the Gallo-Celtic person from a coin found in France in the 1980s. The British Museum considered the authenticity of the coin found in the 1930s to be beyond all doubt authentic, but in the decades that have passed since then, this authority has also been questioned by many historians. Of course, Silbannacus's story could not be advertised on Facebook ninety years ago and the The BBC did not trumpet the name of the "new" Roman emperor, the Gallic usurper, with perhaps such great zeal.

As in the case of the Silbannacus coin, the Sponsian coins also pose a fundamental methodological problem of historiography: how can the past be reconstructed if only one type of source is available and its authenticity is very difficult to establish? Every budding historian knows from his university days that "one source is not a source", so the authenticity of a historical event requires a primary source of various kinds from several directions and points of view. Coins, inscriptions, literary sources, and archeological evidence mention, for example, the life of Emperor Augustus, so his "existence" can hardly be doubted. The situation is much more difficult with such a turbulent era, when the atomization and political instability of the Roman Empire broke the imperial power into pieces and there was an anti-emperor in almost every province and region. The reconstruction of their lives is also difficult because they became enemies of the dominant power by usurping the power, so their memory was erased (damnatio memoriae). It is no coincidence that usurpers are rarely known from inscriptions and archaeological sources, but the literary sources are also extremely tight-lipped about them. The existence of Sponsianus is not impossible, we know that the province of Pannonia also had an anti-emperor during the time of Gallienus (anti-emperor Regalianus around 260). In order to prove it, however, it is also necessary to answer the research methodology questions mentioned above. Personally, I have high hopes for the managers of the numismatic collection of the Kunsthistorisches Museum in Vienna, because two Sponsian coins can also be found in the famous Vienna imperial medal collection. We hope that they conduct more careful and thorough research and present their results to the world press in a less sensationalist way.

Note also, that there is a very rich Hungarian, German antiquarian literature on the Sponsianus coins in the 18th and 19th century. Some of them – for example the medical history of Weszprémi István mentions, that Szathmári Pap Mihály – who had one of the largest private numismatic collections in Transylvania in the 18th century – owned also a Sponsianus coin. The fate of his collection is unkown. The Sponsianus affair and the coin from Sibiu was already on the headlines in 1866 but nobody believed it was real.

Sponsianus on headlines already in 1866

Weszprémi István about the Sponsianus coin of Szathmári

At the same time, Paul Pearson's work sheds light not only on the question of basic historical methodology arising from the lack of sources in antiquity, but also on how easily a discipline can fall into crisis if it is cultivated by people who are not sufficiently careful, their work is methodologically objectionable. Establishing the "authenticity" of Sponsianus belongs to the future tasks of research for the time being, but solving the crisis of historiography should be an urgent task of the discipline.

Istoria Romei antice în istoriografia românească

Mary Beard, marele istoric al antichităţii şi profesor la Cambridge, a publicat in 2015 cartea SPQR – O istorie a Romei Antice, carte ce a fost tradusă şi publicată în limba română la Editura Trei în 2017.

Cartea a devenit un bestseller și în România, fiind una dintre puținele lucrări non-fiction despre antichitate care a devenit un succes imens. Acest fapt se datorează și faimei autoarei, care a devenit celebritate și intelectual public, ,,tezaur național” al Angliei datorită emisiuniilor de televiziune și de popularizare științifică pe care le-a realiat. Mary Beard – un etalon contemporan al fenomenului de

public intellectual – fiind totodată și un scriitor original, astfel istoria Romei antice a lui Beard oferă o viziune radical diferită despre Roma și rolul antichității în societatea contemporană. Traducerea cărții a fost deci, o alegere foarte bună și mult așteptată, fiindcă întroduce pentru prima dată și în literatura românească un nou val istoriografic, o viziune radicală în interpretarea antichității reprezentată azi de niște autori cum sunt Mary Beard, Greg Woolf, Clifford Ando sau Andrew Wallace-Hadrill. Alături de cartea lui Mary Beard biblioteciile universitare, orășene și private sunt pline de alte lucrări mai puțin sau la fel de importante despre Roma antică, istoriografia și literatura românească producând nenumărate variante și traduceri despre această temă, care a reprezentat nu numai un interes istoric, dar și național, uneori politic pentru români.

În ultima perioadă au fost publicate foarte multe titluri noi despre istoria și civilizația Romei antice. Majoritatea acestor lucrări sunt cărți de specialitate, comunicând exclusiv cu un public academic, însă găsim și cărți importante scrise pentru publicul larg, milioane de oameni care vor să știe ceva despre

istoria orașului care a ajuns să fie un imperiu și în care probabil, o mare parte din români au fost deja ca turiști, şi nu numai.  Dintre cărție recent apărute merită de menționat lucrarea lui Alberto Angela (O zi în Roma antică: secrete și curiozități, Corint, București, 2016) și ediția nouă a legendarului Edward Gibbon, Istoria prăbușirii și a declinului Imperului Roman (București, Humanitas, 2018). La fel de important este traducerea cărții lui M. Cary și H. Scullard, Istoria Romei pănă la domnia lui Constantin (Editura All, București, 2008). Printre autorii români, numele regretatului profesor și filolog din București, Eugen Cizek reprezintă intelectualul public, care a contrbuit cel mai mult la popularizarea Romei antice încă din anii 80. Istoria Romei (I. ediție din 2002, ediția revizuită din 2010) a lui Cizek reprezintă probabil cea mai importantă sinteză scrisă de un român în această temă.  Cărțile lui Adrian Husar (Curs de istoria Romei, Tărgu Mureș, 1997) sau Ligia Bârzu și coautorii săi (Istoria Romei antice, București, 2004) erau mai degrabă cursuri universitare fără un ecou și un impact relevant în literatura non-fiction din România.

În perioada postcomunistă, înainte de sinteza lui Cizek din 2002, literatura românească s-a concentrat

mai mult pe traducerea unor lucrări și autori francezi. Așa apărut traducerea lui Pierre Grimal, Viața în Roma antică (Corint, București, 2000), Rosa Agizza, Mituri și legende ale Romei Antice (București, Lider, 2006) sau cartea foarte populară a lui Jean Noel Robert, Roma antică (Editura All, București, 2002). O carte foarte populară și des folosită și azi încă în educația universitară este volumul editat de Andrea Giardina, Omul roman (București, Polirom, 2001). Republicarea operei monumentale a lui Theodor Mommsen (Istoria Romană I-IV, editura Polirom, 2008) reprezenta un moment important în literatura de specialitate.

Perioada între 1965 și 1990 a produs la fel, traducerea mai multor lucrări importante despre istoria Romei antice. Printre nenumărate lucrări importante, menționăm aici M. Bordet, Istoria Romei antice (București, 1970), R. Etienne, Viața cotidiană în Pompeii (București, 1970), J. Carcopino, Viața cotidiană în Roma la apogeul Imperiului (București, 1979), P. Grimal, Civilizația romană I-II. (București, 1973), N. Hannestad, Monumente publice ale artei romane, București, 1989 și prima ediție a Istoriei Romane a lui Mommsen tradusă de Joachim Nicolaus în 1987 și 1988. Cărțile lui Horia C. Matei și N. Lascu reprezintă interpretări locale ale istoriografiei românești produse în anii 60 și 80. Istoriografia din anii 1950 al stalinismului este reprezentată de opera dogmatică a lui N. Maskin, Istoria Romei antice (București, 1951) scrisă original în limba rusă și distribuită și tradusă apoi în majoritatea țărilor sovietice.

Înainte de aceste traduceri și lucrări originale ale unor istorici români din secolul XX, literatura și istoriografia românească a cunoscut istoria romană mai ales din surse literare, primare sau din lurări canonice germane sau franceze. Totuși, cartea lui Alexandra Ciocârlie (În dialog cu anticii, Cartea Românească, București, 2016) arată că elita intelectuală din secolul XIX. cunoștea bine literatura strâină și sursele literare latine, chiar și dacă acestea nu erau încă traduse în limba română.

Mirajul Romei, tradițiile istorice românești, mitul latinității și prezența Romei în Dacia au contribuit la popularitatea temei deja în secolul XVIII și acest interes față de Roma antică s-a păstrat pănă azi, așa cum arată și popularitatea cărții lui Mary Beard.

Roman history in the garden

When an archaeologist says that he or she is going to fieldwork, usually it means: spending hours under the sun, in a nice camp, field, between crops or in a forest,  valleys, bank of a river etc.

If you want to have a "fieldwork" in one of the biggest Roman cities of the Danubian provinces, you need to go in the gardens of Alba Iulia.

The Roman conurbation of Apulum (two cities formed in the neighbourhood of the legionary fort of the XIII Gemina legion) was abandoned in the 270's A.D. and became again an urban center - without a pause - since the 10/11th century. In this ten century, the ruins of the Roman city were reused as building material, destroyed, transformed, melted or simply ignored. Only after the Renaissance and especially in the Enlightenment in the 18th century, the local elite realized the importance of the Roman ruins and artifacts and begun to collect them in private collections. Till the work of Cserni Béla (known also as Albert or Adalbert Cserni) the Roman history of the city was known only from accidental excavations and discoveries. He formed the first museum and begun the urban archaeology in Alba Iulia.

In his letters we found already his complaining that the local people use the Roman material in the black market, sell the objects or use them as building material or decoration for their gardens. Similar description we found in the works of Virgil Cucuiu, history teacher who continued the work of Cserni in the 1920's and 30's.   

Both the territory of the Colonia Aurelia Apulensis,as the Municipium Septimium Apulense was severly damaged in the 20th century. A large part of the Roman cities were free, agricultural terrain tillthe 1960's, when numerous houses were built in the territory of the canabae or Municipium. The B-dul Incoronarii (6Martie, today 1 Decembrie 1918) is one of those streets, where every single garden has a Roman stone, brick statue base or column fragment. Older local people can evoke the moment when their or their parents' house were built and "large and long stone walls and ditches were found" in the backyard. Similarly, in the Strada Ferdinand I., Basarabiei, Munteniei where Cserni excavated and the palace of the governor was situated, is still full with Roman material (bricks, stones, construction material). 

These pictures were made by the authors of these lines in July, 2015 during one single afternoon.

În căutarea trecutului: detectorul şi arheologia

Interview with Pop Iuliu Cristinel, one of the most succesful metal - detectorist or more, a passionate archaeologist from Romania. His legal activity and rare passion for history and archaeology could open a new way and an auxiliary research for archaeology and history.

De unde provine interesul şi entusiasmul faţă de istorie şi trecut ?

- Pasiunea pentru istorie în general o am demult şi chiar dacă nu am această specializare , am fost de când mă ştiu un consumator de literatură de specialitate pentru publicul larg şi nu numai , jurnale de călătorie , vechi consemnări , documente etc.Ori de câte ori aveam ocazia , căutam cu plăcere orice obiectiv istoric ce avea legătură cu vechimea locurilor vizitate.

  Când aţi început să folosiţi detectorul de metale şi de ce aţi ales această metodă de cercetare ?

- De circa 14 ani am avut în timp câteva proiecte nefinalizate de a-mi construi parte din

Pop Iuliu Cristinel

aparatura necesară ieşirii în teren , dar pot spune că folosesc la modul serios detectorul de metale de aproximativ 5-6 ani. Ca metodă de cercetare , a folosi un echipament de detecţie a metalelor în regim de amator, consider că poate fi o confirmare a unui areal ca având potenţial arheologic , indicii certe ale unor simple presupuneri , sau nici măcar atât prin metodele clasice de periegheză.Contextul fiecărui obiect metalic dar nu numai , poate fi foarte important in cercetarea arheologică ce urmează. Dar trebuie să ţinem cont şi de faptul că în timp , foarte multe obiecte de valoare patrimonială au fost pierdute sau chiar ascunse prin natura împrejurărilor , în locuri unde nu poate fi reconstituit niciun context istoric.Atât în primul , cât şi-n al doilea caz , vorbim de artefacte ce pot fi integrate in circuitul muzeal după o restaurare şi supuse cercetărilor de specialitate.

Motivaţia fiecărui deţinător de detector de metale poate fi diferită şi aici vorbesc doar de cei care sunt deţinători cu acte în regulă , luaţi în evidenţele autorităţilor conform prevederilor legale.În rândul acestora , denumiţi generic de către cei de pe margine „detectorişti” , veţi întâlni pasionaţi de istorie şi de trecut , care vor să-şi pună descoperirile în slujba specialiştilor , pasionaţi ale urmelor celor 2 conflagraţii mondiale în rândul cărora întâlnim şi colecţionari , persoane oneste care vor doar o relaxare de week end cu familia la o detecţie fără pretenţii de mari reuşite şi după mine cei mai numeroşi , cei animaţi de legende locale pe care le auzi în toate zonele ţării , care vorbesc de tezaure din metale preţioase îngropate ce abia aşteaptă să fie descoperite.Bineînţeles , după un stagiu de teren , ultima categorie este cea mai dezamagită.

În ceea ce mă priveşte , eu unul nu mă consider un „detectorist” , cu atât mai puţin un „treasure hunter” , ci prin realizările şi prin obiectivele pe care le am , mai degrabă un pasionat de istorie , un „archaeological enthusiast” dacă vreţi , care foloseşte detectorul de metale ca pe un accesoriu şi nu ca pe un scop în sine.

   Ce spune regulamentul actual despre folosirea detectorului de metale ? Dacă ne comparăm legea din România cu alte ţări din Europa, cum l-am putea caracteriza ?

Există o reglementare legală a folosirii detectoarelor de metale şi-n România ca în majoritatea statelor europene şi comparativ cu legi ale altor state din U.E. , legislaţia românească de profil aş defini-o destul de permisivă dar puţin ambiguă lăsând loc de

One of the finest pieces found by Cristinel

interpretări şi totuşi destul de bine adaptată realităţilor noastre.Pe fondul devalizării siturilor arheologice din Munţii Orăştiei , în anul 2000 au apărut norme juridice modificate şi completate în timp , care reglementează pe lângă aspecte de patrimoniul mobil şi deţinerea unui detector de metale.Autorizarea deţinerii unui detector de metale , este in sarcina Biroului de combatere a infracţiunilor contra patrimoniului din Serviciul de Investigaţii Criminale , din cadrul fiecărui Inspectorat Judeţeana de Poliţie.Ca în orice stat civilizat , accesul într-un sit arheologic cu un detector de metale chiar cu autorizaţie de deţinere , este prohibit fiind infracţiune.O detecţie într-un sit arheologic e posibilă doar cu autorizaţie emisă punctual de către personalul specializat al Ministerului Culturii.De asemenea este reglementat strict termenul de predare de 72 de ore al obiectelor de patrimoniu către instituţiile abilitate , precum şi recompensa ce o poate obţine pentru ceea ce se predă.În urma expertizării şi evaluării obiectului de patrimoniu descoperit si predat în condiţiile legii , descoperitorul poate primi o recompensă de 30 % din valoarea evaluată , la care se mai poate adăuga un procent suplimentar de până la 15 %  pentru obiectele de patrimoniu de valoare excepţională.

 Cum lucraţi pe teren ? Cum alegeţi zona sau obiectul de cercetare ?

De regulă înaintea fiecărei ieşiri într-un loc inedit , are loc o documentare destul de temeinică , pe care o fac uneori împreună cu un bun amic de ieşiri.Studiem contextul general în vechi hărţi şi în imaginile din satelit , toponimia locală , relieful zonei , interesul pentru zonă în perioade istorice diferite , resurse naturale , cursuri de apă , urme de locuire , cioburi ceramice etc. , pe scurt o periegheză care se apropie ca şi pretenţii de cea făcută de către specialişti.

  Recent, aproape săptămânal apare un tezaur monetar dacic sau elenistic, iar majoritatea descoperirilor importante provin de la detectorişti de metale. De când a devenit acest fenomen atăt de popular şi cum vedeţi viitorul acestui gen de cercetare ?

- Acum aproape 5 ani , împreună cu 2 amici , am creat o platformă online dedicată

pasionaţilor de metal detecting , prima de acest fel din România , pe care în câţiva ani am reuşit s-o dezvoltăm , cuvântul de ordine fiind legalitatea în domeniul patrimoniului mobil.Cei care ni s-au alăturat , ne-au urmat în demersul nostru , astfel că în urma unei prime descoperiri mai importante la nivelul anului 2010 , au urmat cu timpul şi altele descoperiri spectaculoase din partea altor colegi pasionaţi care au urmat filiera legală a predării , descoperiri care s-au înmulţit în ultima vreme. Ulterior parte din membrii fondatori ai acestui forum ne-am mai scindat , nuanţându-ne direcţia de activitate în alte 2 platforme online.Marile descoperiri ale acestor ultimi 4 ani , de care s-a auzit şi prin intermediul mass media , au fost făcute de persoane de caracter pe care le cunosc.Sunt colegi pasionaţi de istorie ce nu au urmărit aspectul material al unei descoperiri şi a căror conduită legală ne arată că se poate şi aşa.

    Ce perspective aveţi în privinţa cercetărilor viitoare ?

        Împreună cu alţi colegi apropiaţi , voi încuraja în continuare parteneriatele de colaborare pe bază de voluntariat ale pasionaţilor cu echipele de arheologi , sugerând o activitate în teren transparentă , desfăşurată în condiţiile legii.De asemenea sper într-o formulă comună de abordare a relaţiei pasionat / specialist , care să angreneze ambele părţi în proiecte comune. 

  În ceea ce mă priveşte , probabil voi continua să mă implic în zone ale judeţului Mureş , considerând că prin rezultatele obţinute am dobândit o bună relaţie de colaborare cu echipa de arheologi a Muzelui Judeţean Mureş.

 

Ioan Piso 70.

Our generation of the M.A. studies was famous for many reasons: first of all, we had a strange nickname, known later by many of the professors (F.B.R.S.), we published two collective volumes with our first published articles and...we were among the last lucky and honored generations, learned by one of the great minds and intellectuals of Cluj and Central Europe: Ioan Piso. Known as one of the best epigraphists in Europe today, his monumental work (more than 200 articles and books published mainly in foreign languages) was for us a great model. His majestic personality, calm  voice and not at least, his incredible knowledge and cultural impact (great fan of arts and almost every branch of the European culture) was for many of us a model. Our common visit in Apulum in 2010 remained in our memory as a great event in the first year of the M.A. studies.  Today he is celebrating his 70th Birthday.

Ad multos annos!
 (Photos from our visit in Apulum in 2010)

Piso and Ortolf Harl

                                    

F.B.R.S. and prof.dr. Ioan Piso

http://www.trilulilu.ro/video-divertisment/clujul-trait-ep-34-ioan-piso-17-01-10?ref=cauta