List of gratitudes 2020

 This year was hard for everyone. For many of us from the first world (EU, USA but not only) this was the worst year since 1990.  However, in a longue durée historical perspective, it is obviously not even comparable to the most terrible years of the 20th century (1914-1918, 1939-1945 and many more, even in the 1990's for some countries). Our society was living in such a beautiful, calm and luxurious abundency, that we lost our connection with the reality of nature, the reality of life and the proximity of death. The reaction of the human race for this pandemic - not the first and not even the last one we face - was unusual and odd: on one hand it proved that we are now fully a global society, a unified homo sapiens  which resonates as one in deep crises too. It proved also, that science, politics and the new industry (industrial revolution 4.0) are strongly working together in a symbiosis where one can hardly separate the opinion of a politician, a specialist and an industrialist. This pandemic - although far from being the most severe and most dangerous in the last 100 years - provoked unprecedented changes in human history, which necessity will be put on the ballance of history in the future. We will see, if this paradigmatic year will change indeed the evolution of the homo sapiens and its relation with planet Earth. It is rare in history to have a great comet and the Jupiter-Saturn conjunction too in the same year: that would have been a clear sign for ancient societies that this year was a very, very unusual one. 

On a much more micro-level, the society was atomized, deconstructed, individualised, isolated and virtualised or digitized. Our feelings and interpersonal relations were transformed into digital zoom, google meets, teams and skype meetings. It was a hard year for everyone, in a way or another. For me personally it was a terrible one, but it could be much worse too. At least 70% of what I consider important in life (dynamic social life, meeting friends, interaction with university and academic environments, conferences, travelling, cultural tourism, nature, walking, urban life, research in the big libraries of my field) was digitized,  limited or forbidden in this year. It is enough to see my last year: 16.000 km in 4 countries, meeting 30-40 friends in dozens of cities. This year that was impossible. This created a strong anxiety in me, a struggle which I often failed to negociate in my inner world, not really famous for patience and stoicism. Online education is a total mess, a tragedy as well as online research which limited my work and made it impossible to finish many of my chapters of the book project I am working on. All my planned conferences was cancelled and I became basically a robot speaking with my power points 5-6-7 hours daily, spending 10-12 hours daily on digital media. Despite of this inner struggle - which was connected with the collective suffering of humanity this year - I tried to focus on some good things of this year for which I am very grateful. 

- I am happy that in February I spent two weeks again in Berlin, meeting amazing friends (old and new too) there again. I love that city and a big part of my heart is already there since ten years now. 

- glad that I had at least 1,5 month to teach in real life in early spring. That cannot be replaced by online spaces

- glad that I met in February my friends and colleagues from Szeged. I hope that we can spend more time in the future 

- happy for my few, but good friends from Sibiu who helped me a lot in these difficult times with their presence, company and patience. That helped me through this year. 

- glad that I spent so much time in parks, nature, forest. I had some really nice moments there, helped me during lockdowns. 

- glad I visited some local touristic sites and the Szeklerland (Székelyföld) too

- happy for the most spontaneous meeting with my Alterego and his family. That was a shocking meeting in Csikszereda.

- I was lucky to spent some long nights with friends in search of Jupiter, Saturn and the comet Neowise.

- I am happy for my 10 small articles and studies which are in press now. Although it is not the product of 2020, my book on András Bodor was finished in this year too. 

- I am happy for some new gastronomic experiences I made home, lot of new music, films discovered. 

- greatful that in the time of crisis I realised who are those really close to me and who are the people who fail to stay close in these difficult times. 

- glad that despite of my hypochondria and few hundreds of euros spent on medicine this year I am still alive at least, even if I am not healthy anymore. 

I hope for myself and all of us for a better, happier year with real hugs, real interaction and lot of physical meetings too.

Epoca întunecării sau despre metaistorii religioase

 

Catherine Nixey era cunoscută mai ales în UK și cercurile academice locale din Cambridge unde a studiat literatura antică grecească și istoria antică romană. O studentă eminentă, formată în tradiția anglo-saxonă și un scriitor cu un talent veritabil, Nixey era predeștinată pentru ”bestseller”. După mulți ani în domeniul publicistică de popularizare științifică - un domeniu grav ignorată în România din păcate - Nixey publică pirma sa lucrare în 2017. Cartea intitulată ”The  Darkening Age. The Christian distruction of the classical world” a devenit un bestseller, autorul fiind invitat apoi în sute de talkshowuri, conferințe și discuții publice. Cartea a fost tradusă în 2019 și în limba română și a aparut la editura Humanitas cu titlul: Epoca întunecării. Cum a distrus creștinismul lumea clasică.  În mod surprinzător, cartea a devenit un mare succes și în România cel puțin în mediul urban, progresist (hipsterish se zice parcă) și intelectual. Firesc, Nixey exact cu ei se comunică: creștinismul este aici prezentat ca principalul inamic, singura cauză de dispariția și distrugerea valorilor clasice, antice greco-romane. Prin narativa ei fascinantă și captivantă, Nixey prezintă mai multe exemple fascinante din Palmyra, Alexandria, Atena, Roma sau Africa de Nord unde există întradevăr un conflict organizat, politizat între grupurile creștine (nu există ”creștinism unitar nici în antichitate, deci singularul se referă aici doar la aspecul monoteistic) și așa zis păgânismul roman. După teza lui Nixey, peisajul sculptural, arhitectural (statui, reprezentări divine, temple și sanctuare) și literatura clasică a fost distrusă sistematic și intenționat de comunitățile creștine după 395 când creștinismul devine singura religie acceptată în Imperiul Roman. Cel mai violent și faimos exemplu este distrugerea serapaeumului din Alexandria și uciderea faimoasei filosof Hypatia. Nixey prezintă detaliat și fanatismul religios al creștinilor din secolele 3-5, aspectul fictiv al hagiografiilor și folosirea propagandei religioase în legitimizarea politică a noului Imperiu post-Constantiniană. Fără îndoială, perioada respectivă (313-476) reprezintă o perioadă problematică, cu mari schimbări politice, demografice, climatice, economice și religioase și care schimbă radical soarta și moștenirea Imperiului Roman. 

Nixey în această carte demonizează creștinismul. Acest curent religios foarte complex și deloc unitar (autorul nu prezintă detaliat fragmentarea creștinismului și curente coexistente, uneori concurente sau chiar în conflict direct) apare în cartea ei ca un element negativ, distrugător care este responsabil pentru disturgerea sutelor de manuscrise, opera autorilor antici, evoluția știintifică și mutilarea patrimoniului imobil și mobil (clădiri și sculpturi) romane.  Prin narativa agresivă și pasională, Nixey evocă limbajul mișcărilor activiste și politice contemporane, practic devine un apologet invers, un Firmicus Matternus contemporan, anti-creștin. Acest aspect subiectiv din păcate nu este acceptabil pentru un istoric, mai ales dacă scopul cărții era popularizarea științifică și prezentarea unor probleme istorice, sociale și culturale complexe. 

Ce lipsește din cartea lui Nixey?

Scurt și la subiect, putem enumera căteva greșeli esențiale, metodologice și factuale:

• creștinismul apare singular, rar vorbește despre fragmentarea mișcării. În perioada respectivă (313-476 d. Hr.) creștinismul are zeci de grupări și centre, Roma, Constantinopol, Antiochia, Alexandria și Ierusalim sunt centre importante și aproape egale atunci. Fragmentarea și complexitatea creștinismului nu apare în lucrare 
• Nixey ignora aproape complet 50 de ani de istoriografie început de Peter Brown, marele istoric
  
  
  
  american din Princeton, cel care inventa termenul de ”late antiquity”, adică antichitatea tărzie. Brown a prezentat suficient de convingător în zeci de lucrări esențiale, că perioada secolelor 4-8 d. Hr. reprezintă de fapt o perioadă de tranziție, cu mari schimbări sociale, politice, unde societatea veche, romană (”păgână”) coexistă cu cea creștină și cu structurile barbare apărute după sec. 4. 
• Nixey rar vorbește despre coexistența pașnică a creștinilor și păgânilor. Avem zeci de exemple arheologice (necropole mixte, cartiere urbane cu spații sacralizate mixte, iconografie creștino-păgâne) care arată, că o biserică creștină coexistă în pace cu un sanctuar mithraic roman în Dura Europos sau Roma, la fel, era normal chiar și în secolul 4. d. Hr. să avem reprezentări iconografice unde vedem și muncile lui Hercule și povești biblice, sau reprezentarea lui Isus in forma lui Sol Invictus sau reinterpretarea lui Isus în context magic păgân. Creștinismul coexistă cu politeismul antic roman cel puțin 3 secole (din 60 d. Hr. pănă în secolul 5-6 chiar, unele superstiții și obiceiuri păgăne însă evident au supraviețiuit chiar pănă recent). La fel, nu discută calendarul religios, care practic, se suprapune în foarte multe festivaluri și sărbători. Cultul sfinților și hagiografiile la fel, sunt net dependente de calendarul religios roman (Fasti) și religia romană privată, domestică (larii, genii). 
•  Nixey nu vorbește nici despre temple și sanctuare romane transformate în biserici creștine. O mare parte din patrimoniul imobil roman supraviețiuit cunoaștem datorită transformărilor. Funcționalitatea clădirilor nu s-a schimbat, doar divinitatea. Din păcate, materialul și inventarul sanctuarelor întradevăr, erau distruse, sau parțial afectate, dar asta s-a întămplat chiar și în antichitate politeistică (spolia, refolosirea materialului votiv în construcții laice). 
• Nixey prezintă corect faptul, că o mare parte din martiri sfinți și hagiografiile antice sunt false, ”fake news”, propaganda creștină antică. Mulți dintre sfinți martiri nici nu au trăit, iar viața lor imaginară este de fapt o metaistorie medievală timpurie. Tot corect este afirmația autorului când spune că persecuția creștinilor erau momente rare, excepționale și apar doar ca motiv politic în momente de criză internă a Imperiului când era util o victimă colectivă, un țap ispăsitor. Evident, minoritatea marginală, creștinii erau o țintă ideală. Asta însă apar rar și întotdeauna organizat din sus în jos, politic. Nixey însă omite să menționeze că exact la fel era și cu pogromuri și atrocități comise de creștini: o mare parte din conflicte directe erau organizate de fapt de power elit bisericesc, de episcopi, nu putem vorbi de un fenomen social omniprezent și permanent. 
• Găndirea critică, evoluția științei evident, se oprește odată cu dogma creștină, operele științifice antice fiind salvate doar în secolul 7-9 de cultura arabă și poate, în mănăstiri carolingiene. Lucrările antice importante însă au supraviețuit, cele dispărute din păcate nu erau probabil ”bestselleri” nici în antichitate.

Cartea lui Nixey evident, este o lucrare importantă. Autorul folosește sute de surse antice, formarea ei în Cambridge se observă în modul în care combină elegant sursele literare și un text istoric contemporan, captivant. Totuși, Nixey prin această victimizare și demonizare a creștinismului devine și ea o apologetă, transportă o narativă agresivă în istoriografie. Lucrarea ei devine tot o metaistorie, deși scopul era tocmai de a ieși din elogiul teologic al creștinismului. 

Cărțile echilibrate a lui Peter Brown sau Alan Cameron rămăn indispensabile pentru cei care vor să înțeleagă complexitatea transformărilor și o perioadă de tranziție care ține căteva secole.