Rar scriu eu în româneşte....dar hai să încercăm iaraşi. Totuşi, cică e 1 Decembrie, România sărbătoreşte ziua naţională. Facebookul e plină ori de fraze siropoase, naţionaliste ori de critici dure, pesimiste şi din partea românilor şi din partea maghiarilor - unii plâng, alţii sărbătoresc cu aceaşi elan, ca şi străbunicul lor în 1918. Exact cum Lucian Boia caracterizează România, o tară cu o problemă de identitate.
Eu nu sărbătoresc dar nici nu plâng pe 1 Decembrie. Pentru mine nu este o zi specială, dar respect pe cei care crede că e important (ştim foarte bine, că unificarea Regatului cu Transilvania era un proces mult mai lung, şi ratificat oficial doar în 1920). Însă, pentru toţi ar fi extrem de important, că după 95 de ani de covieţuire "legalizată" şi cu o istorie comună de minim. de 700 de ani, să ştim să trăim în pace. Cum ar fi posibil, că secuii să nu urlă după români şi cei din sud să înţeleagă, că Transilvania este o enclavă culturală diferită de restul tării? O soluţie a fost scrisă în 1921, de faimosul Kós Károly, arhitect, scriitor şi politician al epocii interbelice. Scrisoarea lui era intitulată: "glasul strigător" (Kiáltó szó).
El, ca un intelectual al secolului XIX. începe mesajul lui cu un citat biblic:
"Si ei l-au intrebat: "Dar cine esti? Esti Ilie?" Si el a zis: "Nu sunt!" "Esti prorocul?" Si el a raspuns: "Nu!"
22. Atunci i-au zis: "Dar cine esti? Ca sa dam un raspuns celor ce ne-au trimis. Ce zici tu despre tine insuti?"
Acest om mândru, glasul elitei maghiare şi copil al unei epoci mult mai patetice, era capabil să scrie - ca maghiar - în 1921, doar după un an de la ratificarea unirii că "putem să ştergem definitiv lacrimile de pe obrazi, o poartă s-a închis definitiv". El deja atunci era conştient, că revizionismul nu are nici un sens şi doliul naţional este patetic şi non - sens. "Dar stiu: trebuie să reîncepem munca cea grea". El, în loc de doliu, luptă şi duşmânie propune o soluţie mult mai paşnică şi europeană: colaborare, covieţuire şi păstrarea identitătii culturală - naţională într-un mod, prin care nimeni nu jigneşte pe celălalt. El a recunoscut, că Ungaria Mare a murit cu şaizeci de ani înainte de 1918. El ştia pentru că a trait şi în timpul Imperiului Austro - Ungar şi în timpul Primului Război Mondial, nu ca şi studenţii sau politicienii noştii, care fără experienţa războiului - sau unii chiar şi a revoluţiei - au voci puternice şi opinii grave, duşmănoase.
"Trebuie să muncim, dacă dorim să trăim - şi noi dorim să trăim, aşa că vom munci!". Spune el cu un optimism rar văzut în presa maghiară din anii 20.El spune, că nu are nici un sens să fim supăraţi, să adâncim sau aprofundâm ura şi diferenţele ci mai degrabă, să muncim pentru "noi bastioane", pentru o nouă identitate: transilvanismul.
El ştia foarte bine că Transilvania (Ardeal, Erdély, Siebenbürgen) are o istorie foarte lungă (min. 700 ani) în care maghiarii au trăit împreună cu români şi germani. Ştia, că asta este un dar şi o posibilitate uriaşă pe care putem baza o colaborare şi o nouă identitate prin care toţi păstrâm tradiţiile noastre, identităţiile noastre, acceptăm - şi în mod legal - necesităţile identităţii culturale dar suntem deschisi pentru a cunoaşte şi omul celălalt, vecinul. Căţi studenţi maghiari ştiu oare poezii, basme, folclorul, dansul românesc azi? Căţi români cunosc cultura maghiară din Transilvania? Ştim oare ce fac saşii azi în România şi ce am moştenit de la ei?
Am putea înşira mii de întrebări din care reiese clar, că noi trâim împreună fără să ne ştim de fapt pe celălalt. Deşi deja a trecut 95 de ani, dar din partea românilor încă există teama subconştientă de a pierde Transilvania (aşa cum şi Lucian Boia spune: o problema de identitate) iar din partea unor grupuri maghiare observăm un revizionism fascist, cu idei xenofobe, plină de ură - semn clar, de lipsa încrederii în sine. Ce a spus Kós Károly cu 90 de ani în urmă? Să construim o identitate stabilă, clară: transilvanismul. Cine are o identitate culturală hotărâtă nu se teme de a cunoaşte pe celălalt om.
Identitatea comună funcţionează similar cu cea personală: un om puternic nu se teme de deschidere, de acceptare, de diferenţe culturale. Vede un potenţial în acest fenomen.
Sperâm, că 1 decembrie va reprezenta pentru tot mai mulţi o posibilitate de a înţelege, că România are un potenţial cultural extrem de mare tocmai prin istoria şi multiculturalismului ţării.
Dacă„ din partea unori grupuri maghiare observăm un revizionism fascist,cu idei xenofobe,plină de ură-semn clar,de lipsa încrederii în sine”,atuncia retorica nationalistă,jignirile personale și colective,politica de omogenizare fățișă sau ascunsă,înseană cu totul altceva?Cred că ai picat de pe altă planetă și așa se explică scoaterea din context a cuvintelor autorului la care te referi!
VálaszTörlés