Mary Beard, marele istoric al antichităţii şi profesor la Cambridge, a publicat in 2015 cartea SPQR – O istorie a Romei Antice, carte ce
a fost tradusă şi publicată în limba română la Editura Trei în 2017.
Cartea a devenit un bestseller și în România, fiind una
dintre puținele lucrări non-fiction despre antichitate care a devenit un succes
imens. Acest fapt se datorează și faimei autoarei, care a devenit celebritate
și intelectual public, ,,tezaur național” al Angliei datorită emisiuniilor de televiziune
și de popularizare științifică pe care le-a realiat. Mary Beard – un etalon
contemporan al fenomenului de
public intellectual – fiind totodată și un
scriitor original, astfel istoria Romei antice a lui Beard oferă o viziune
radical diferită despre Roma și rolul antichității în societatea contemporană.
Traducerea cărții a fost deci, o alegere foarte bună și mult așteptată, fiindcă
întroduce pentru prima dată și în literatura românească un nou val istoriografic,
o viziune radicală în interpretarea antichității reprezentată azi de niște
autori cum sunt Mary Beard, Greg Woolf, Clifford Ando sau Andrew
Wallace-Hadrill. Alături de cartea lui Mary Beard biblioteciile universitare,
orășene și private sunt pline de alte lucrări mai puțin sau la fel de
importante despre Roma antică, istoriografia și literatura românească producând
nenumărate variante și traduceri despre această temă, care a reprezentat nu
numai un interes istoric, dar și național, uneori politic pentru români.
În ultima perioadă au fost publicate foarte multe titluri
noi despre istoria și civilizația Romei antice. Majoritatea acestor lucrări
sunt cărți de specialitate, comunicând exclusiv cu un public academic, însă
găsim și cărți importante scrise pentru publicul larg, milioane de oameni care
vor să știe ceva despre
istoria orașului care a ajuns să fie un imperiu și în
care probabil, o mare parte din români au fost deja ca turiști, şi nu numai. Dintre cărție recent apărute merită de
menționat lucrarea lui Alberto Angela (O zi în Roma antică: secrete și
curiozități, Corint, București, 2016) și ediția nouă a legendarului Edward
Gibbon, Istoria prăbușirii și a declinului Imperului Roman (București,
Humanitas, 2018). La fel de important este traducerea cărții lui M. Cary și H.
Scullard, Istoria Romei pănă la domnia lui Constantin (Editura All,
București, 2008). Printre autorii români, numele regretatului profesor și
filolog din București, Eugen Cizek reprezintă intelectualul public, care a
contrbuit cel mai mult la popularizarea Romei antice încă din anii 80. Istoria
Romei (I. ediție din 2002, ediția revizuită din 2010) a lui Cizek reprezintă
probabil cea mai importantă sinteză scrisă de un român în această temă. Cărțile lui Adrian Husar (Curs de istoria
Romei, Tărgu Mureș, 1997) sau Ligia Bârzu și coautorii săi (Istoria
Romei antice, București, 2004) erau mai degrabă cursuri universitare fără
un ecou și un impact relevant în literatura non-fiction din România.
În perioada postcomunistă, înainte de sinteza lui Cizek
din 2002, literatura românească s-a concentrat
mai mult pe traducerea unor
lucrări și autori francezi. Așa apărut traducerea lui Pierre Grimal, Viața
în Roma antică (Corint, București, 2000), Rosa Agizza, Mituri și legende
ale Romei Antice (București, Lider, 2006) sau cartea foarte populară a lui
Jean Noel Robert, Roma antică (Editura All, București, 2002). O carte
foarte populară și des folosită și azi încă în educația universitară este
volumul editat de Andrea Giardina, Omul roman (București, Polirom,
2001). Republicarea operei monumentale a lui Theodor Mommsen (Istoria Romană
I-IV, editura Polirom, 2008) reprezenta un moment important în literatura de
specialitate.
Perioada între 1965 și 1990 a produs la fel, traducerea
mai multor lucrări importante despre istoria Romei antice. Printre nenumărate
lucrări importante, menționăm aici M. Bordet, Istoria Romei antice
(București, 1970), R. Etienne, Viața cotidiană în Pompeii (București,
1970), J. Carcopino, Viața cotidiană în Roma la apogeul Imperiului
(București, 1979), P. Grimal, Civilizația romană I-II. (București, 1973),
N. Hannestad, Monumente publice ale artei romane, București, 1989 și
prima ediție a Istoriei Romane a lui Mommsen tradusă de Joachim Nicolaus în
1987 și 1988. Cărțile lui Horia C. Matei și N. Lascu reprezintă interpretări
locale ale istoriografiei românești produse în anii 60 și 80. Istoriografia din
anii 1950 al stalinismului este reprezentată de opera dogmatică a lui N.
Maskin, Istoria Romei antice (București, 1951) scrisă original în limba
rusă și distribuită și tradusă apoi în majoritatea țărilor sovietice.
Înainte de aceste traduceri și lucrări originale ale unor
istorici români din secolul XX, literatura și istoriografia românească a
cunoscut istoria romană mai ales din surse literare, primare sau din lurări
canonice germane sau franceze. Totuși, cartea lui Alexandra Ciocârlie (În
dialog cu anticii, Cartea Românească, București, 2016) arată că elita
intelectuală din secolul XIX. cunoștea bine literatura strâină și sursele
literare latine, chiar și dacă acestea nu erau încă traduse în limba română.
Mirajul Romei, tradițiile istorice românești, mitul
latinității și prezența Romei în Dacia au contribuit la popularitatea temei
deja în secolul XVIII și acest interes față de Roma antică s-a păstrat pănă
azi, așa cum arată și popularitatea cărții lui Mary Beard.
Nincsenek megjegyzések:
Megjegyzés küldése